vineri, 30 august 2013

XIV Raliul CARPATI RETRO

RETROMOBIL CLUB ROMANIA organizeaza in perioada 6-8 septembrie editia a XIV-a a Raliului CARPATI RETRO, eveniment inscris in calendarul international F.I.V.A. Traseul raliului include in premiera Transalpina. Startul raliului se va da vineri 6 septembrie din capitala (Academia Militara, incepand cu ora 9:00, din minut in minut) prima etapa a raliului de regularitate (269 km - punct de Control de Trecere la Rm Valcea) incheindu-se la Ranca (Hotel Onix). Etapa a doua a raliului (172 km), organizata sambata 7 septembrie, se va desfasura pe traseul Ranca (start ora 10:00) - Saliste (sosire 13:00 primul echipaj, din minut in minut, start incepand cu ora 14:30) - Alba Iulia (sosire la Poarta 1 a cetatii incepand cu ora 16:00, din minut in minut). In intervalul 16:00-18:00 in zona dintre Poarta 1 si Poarta 2 a cetatii din Alba Iulia va fi organizata o expozitie cu vehiculele istorice, alaturi de automobilele participante in competitie urmand a fi expuse exemplare detinute de colectionari din zona care vor dori sa participe la eveniment. Raliul va include sapte probe speciale. Din ratiuni organizatorice numarul maxim de echipaje admise la start este de 30, lista de start continand vehicule istorice fabricate in perioada 1952-1983.

Cea mai veche marturie video ?


M-am intrebat mereu cand au fost organizate primele evenimente cu vehicule istorice in Romania. Am tot cautat prin presa anilor '60-'70 si la acest moment singura "borna" sigura este anul 1972. Revista Autoturism a publicat un articol ceva mai mare decat un timbru referitor la acest eveniment. Editorul blogului Volga Neagra http://volganeagra.blogspot.ro/2013/08/retroparada-1973.html  , un neobosit cautator de informatii prin imensitatea internetului (locat in UK fapt care ii restrange din pacate aria de cautare exclusiv la mediul online) a facut o descoperite incredibila. Un reportaj de 35 de secunde realizat si difuzat de TVR exact acum 40 de ani. 
Filmarea a fost efectuata la Constanta, cu ocazia desfasurarii Serbarilor Marii, eveniment care a inclus si o parada a vehiculelor de epoca. Este, la acest moment, cea mai veche marturie filmata a primilor pasi facuti de pasionatii din Romania. Dintre masinile care apar in film s-a salvat cu siguranta Morris-ul care, veste fff buna, va pleca in curand in Marea Britanie pentru a fi restaurat profesional de cel mai bun specialist al marcii.  

luni, 19 august 2013

IX Intalnire Internationala Kafer


In perioada 30.08-01.09 2013 Kafer Club Baia Mare, membru afiliat al R.C.R.
organizeaza a IX-a “Intâlnire  Internationala Kafer”.

Evenimentul este dedicat broscutelor insa sunt acceptate si alte tipuri de
vehicule istorice.

Programul evenimentului :

Vineri  -  30.08.2013  (Începând cu ora 16) : Primirea participantilor - Înscrierea participantilor  (taxa de înscriere : 5 Eur /persoanã - include  masa de sâmbãtã  searã la hotel Diafan si prânzul de sâmbãtã  la
Muzeul satului ) - Proba de fum - Sedinta tehnicã (prezentarea evenimentului) - Searã ambientalã în Piata Milenium.

Sâmbãtã  - 31.08.2013 :  9 =>12  Concursuri (organizate  în Piata Milenium) - 13 => 15      Program în incinta  Muzeului Satului si Muzeului de Etnografie si  folclor - Prânz muzeul satului  ( sarmale cu mãmãligã ,
balmos) - Ora 19 Cina festiva la Restaurantul Hotelului Diafan - Festivitatea de premiere (organizatã  în Piata Milenium) - Lampinioane.

Duminicã  -  01.08.2013 : Ora 10  Parada broscutelor  -  plecare din Piata Milenium (invitati  Fundatiile    HHC si ASSOC pentru un program special).

Informatii si detalii suplimentare :

Ioan Vlad – Presedinte Kafer Club Baia Mare 0723.297.325

IX Brasov Classic Rally

“Old Cars Club Transilvania”, cu deosebită bucurie, anunță organizarea celei de-a noua ediții a evenimentului Brașov Classic Rally, raliu de regularitate pentru mașini clasice.
Pentru această ediție am pregătit un traseu foarte variat, de la drumurile drepte de câmpie până la serpentinele strânse din munți, plin de orașe frumoase, peisaje fascinante și locuri încărcate de istorie. Veți avea ocazia să concurați alături de alți împătimiți ai acestui sport și să vă testați abilitățile de pilot sau navigator. Obișnuitele probe de regularitate vor fi presărate cu multe probe speciale, iar cireașa de pe tort va fi ca întotdeauna proba de noapte, cea care pune la grea încercare relația pilot – navigator.
Vă urăm să aveţi parte de un eveniment plin de satisfacţii şi vreme bună!
Pentru o pregătire temeinică vă furnizăm următoarele informaţii: 
Taxa de înscriere: 400 RON de echipaj (Pentru echipajele care se înscriu înainte de 20 August 2013, taxa este de 350 RON)

Programul raliului :
Sâmbătă, 31 August 2013:
Înregistrare: 07.30 - 09.00 în parcarea de pe Dealul Cetății – Brașov
Participanţii vor primi programul, roadbook-ul și numărul de concurs. Cel puţin unul din membrii echipajului trebuie să fie prezent la înregistrare. O terţă persoană nu poate efectua înregistrarea în numele echipajului! Să aveţi asupra dvs cartea de identitate a vehiculului sau un alt document care să ateste anul de fabricaţie. Evenimentul se desfăşoară sub legislaţia Codului Rutier, aşadar carnetul de conducere, respectiv valabilitatea asigurării de răspundere civilă obligatorie sunt condiţii obligatorii pentru participare. Nu uitaţi să plătiţi taxa de drum!
Briefing: la ora 09.00 în parcarea de pe Dealul Cetății – Brașov, pe lângă una din maşinile oficialilor; cei de la înregistrare vă pot indica exact locaţia.

Start ziua 1: 09.30 din parcarea de pe Dealul Cetății – Brașov din minut în minut
  • Traseu: Brașov – Hărman – Covasna – Târgu Secuiesc – Ojdula – Sfântu Gheorghe – Brașov
  • Distanța: aproximativ 250 km
  • Probe: 4 probe de regularitate și 12 probe speciale
  • Sosire: 17.00 în Brașov, cazare individuală, pregătirea pentru etapa de noapte
Etapa de noapte: 20.30 din Brașov
  • Traseu: Brașov – Săcele – Brașov
  • Distanța: aproximativ 40 km
  • Probe: 2 probe de regularitate și 6 probe speciale
  • Sosire: 21,30 în Brașov, cazare individuală
Start ziua 2: 10.30 din Brașov
  • Traseu: Brașov – Predeal – Cheile Râșnoavei – Zărnești – Ghimbav – Brașov
  • Distanța: aproximativ 140 km
  • Probe: 4 probe de regularitate și 8 probe speciale
  • Sosire: 16.00 în Brașov
Festivitatea de premiere: ora 16.30 la locul de sosire.
Aceste date pot suferi ușoare modificări; toate acestea vor fi anunțate în timp util.
Instrumente și accesorii recomandate:
  • - 2 buc. cronometre mecanice
  • - clip-board
  • - pix sau creion
  • - calculator de buzunar
  • - lanternă pentru proba de noapte
  • - mult curaj și bunăvoință cu carul
Pentru buna desfăşurare a concursului vă rugăm să reţineţi următoarele:
  • Pentru utilizarea instumentelor digitale în concurs, se acordă o penalizare de 1,2x. Cei care se înregistrează cu ceasuri mecanice şi pe parcursul evenimentului, indiferent de motiv, recurg la instrumente digitale, trebuie să anunţe acest lucru telefonic la adresa biroului de concurs. Amânarea anunţului atrage excluderea.
  • În conformitate cu regulamentul, participanţii au dreptul să afişeze pe vehiculul participant înscrisuri, logo-uri, altele decât ale sponsorilor şi susţinătorilor BCR 2012, numai cu acordul scris al organizatorului. În cazul afişării reclamelor fără acord, echipajul riscă excluderea.
 Vă rugăm ca pe tot parcursul evenimentului să respectaţi Codul Rutier!
  • Vă recomandăm să alimentaţi din timp vehiculul.
  • Studiaţi bine roadbook-ul înainte de concurs!
Regulamentul, regulamentul de concurs şi informaţii detaliate :

http://www.oldcarsclub.ro/ro/top/regulament-bcr2013-1/

Inscrieri si informatii suplimentare : Dudi Levente 0723.508.860

Vă urăm succes în pregătire şi participare în numele echipei “Old Cars Club Transilvania”.

vineri, 9 august 2013

Primii jurnalisti auto din Romania

Este cunoscut faptul ca prima publicatie auto din Romania "Revista Automobila" a fost editata de A.C.R. in anul 1906 gratie eforturilor, priceperii si pasiunii automobilist Ion Camarasescu. Imi fac mea culpa si va marturisesc ca daca cineva m-ar fi intrebat "care au fost primii jurmalisti auto din Romania " personal as fi indicat doar numele Camarasescu. Iata ca un text introductiv al unui articol publicat in 1936 de revista MOTOR face lumina in aceasta privinta. Publicatia il prezinta pe avocatul George Costescu ca fiind primul jurnalist auto roman. Dl. Costescu a publicat in 1936 o serie de articole foarte interesante in ziarul MOTOR despre introducerea automobilului in Romania si primele curse de automobile. Din pacate aceste articole au fost superficial studiate si doar in mica proportie preluate in articolele scrise in anii '70-'80. Ele cuprind informatii deosebit de interesante de care nimeni n-a fost interesat. Nu vreau sa vorbesc cu pacat dar astazi presa auto din Romania se afla intr-o coma profunda. Si nu ma refer aici la disparitia unor reviste care s-au bucurat de succes precum  Autoturism, Autoshow, Auto Mondial, Auto Clip, Auto Focus, Autostrada, De Teren, etc sau care au disparut dupa primul numar (Turbo, Auto&Stil). Cauza nu este numai impactul distructiv al online-ului asupra print-ului ci si lipsa de pasiune a multora din cei care fac presa auto in Romania. Nu poti pacali (decat in mica masura) cititorii ca esti pasionat de automobile daca iti ilustrezi editorialele cu o poza facuta intr-o masina clasica in timp ce publicatia ta nu scrie un rand despre miscarea vehiculelor istorice. Jurnalismul auto a devenit o meserie nu o pasiune. In plus in multe cazuri interesele economice transpar atat de clar printre randurile articolelor publicatiilor auto (nu numai romanesti) incat de scarba inchizi revista fara sa citesti articolul pana la final. Ne ramane doar speranta ca putinii jurnalisti auto romani pasionati si onesti, atati cat mai exista, vor duce mai departe traditia nascuta de Camarasescu si Costescu.

joi, 8 august 2013

Telefonul (1992)


Am reusit dupa indelungi cautari sa vad filmul TELEFONUL (1992), un film romanesc regizat de Elisabeta Bostan, avandu-i ca actori principali pe Carmen Galin si Mircea Diaconu. Prezentarea filmului o puteti gasi aici :  http://ro.wikipedia.org/wiki/Telefonul_(film_din_1992) Un alt actor principal al filmului este un Ford A Roadster, participant la Festivalul Automobilelor de Epoca Sinaia. Filmarile au avut loc la editia din 1987 a evenimentului, care includea si celebrul raliu Bucuresti-Sinaia. Cu multi ani inainte sa aflu de film am facut rost de niste fotografii de la Sinaia. Intr-una din ele ma intriga prezenta unei camere de filmat la  Sinaia. Fotografia a fost realizata de jurnalistul auto Calin Lazarescu (redactor Autoturism, redactor sef Auto Clip). Dupa vizionarea filmului mi-am dat seama ce se filmase atunci. Practic mare parte din participantii la eveniment au fost filmati la Sinaia si au ajuns vedete de cinema, materialul fiind introdus in film. Va recomand sa vedeti filmul, care prezinta interes pentru orice pasionat de vehicule istorice. O sa revedeti in film multe masini care astazi nu mai sunt, dar si colegi si masini care si astazi activeaza (Dan Cazacu, Dan Miulescu, Ioan Malusel, etc)  Multumesc colegului Daniel Constantin care m-a sprijinit in gasirea filmului.

miercuri, 7 august 2013

ARO - Istoria neromantata

Ziarul "Evenimentul Muscelean" publica de mai multa vreme o serie de materiale extrem de interesante legate de istoria firmei ARO. Articolele sunt bazate pe povestirile unor fosti angajati ai uzinei muscelene. Din pacate fotografiile care ilustreaza articolele sunt de dimensiuni mici. O lectura placuta pentru orice fan al marcii aro, articolelor pot fi gasite accesand link-ul
http://www.evenimentulmuscelean.ro/index.php/istoria-aro.html

luni, 5 august 2013

Amintiri la scara

Fie ca sunteti colectionar de machete sau doar doriti sa faceti un cadou interesant unei persoane dragi care apreciaza vehiculele istorice romanesti va recomand lucrarile dlui Nicolae Birsan din Galati (0741.077.865) alias Nik.  http://fiat.3xforum.ro/post/4070/1/Machete_la_comanda_pentru_colectionari/ Din pacate multe

din vehiculele romanesti care circulau acum 30-40 de ani au disparut, nu doar fizic, e greu astazi sa gasesti si fotografii detaliate ale acestora. Iata insa ca prin talentul si stradania galateanului primele modele romanesti de autobuze, troleibuze si tramvaie renasc. Intr-o perioada in  care micii mestesugari si meseriasi aproape ca au disparut, aparitia acestor machete ne da o umbra de speranta. Felicitari Nik !

sâmbătă, 3 august 2013

Omniprezentul Aero galben (V)




Asa cum lasi uneori cea mai buna bucata ultima in farfurie si eu am amanat sa contacteze descendentii primului proprietar al Aero-ului concentrandu-ma sa strang informatii si fotografii legate de prezenta sa la evenimentele anilor '80-'90 din cu totul alte surse. Speram ca familia sa aiba o bogata arhiva de documente si fotografii rar anticiparile mele se confirma. Colegul Calin Popescu Tariceanu (caruia ii multumesc pe aceasta cale pentru sprijin), var cu regretatul Preda Bruteanu, primul proprietar al masinii, mi-a facut o surpriza si a obtinut de la fii acestuia o serie de materiale extrem de interesante, in cea mai mare parte diplome de participare. Fara indoiala ca momentul de glorie al acestei masini s-a consumat in 17 iunie 1983 cand la Sibiu Aero a castigat Finala pe Tara a Rally-urilor Dunarea Dacia, sectiunea Automobile de Epoca. Dupa cum se poate observa in Clasamentul General (care are 13 pozitii) concurenta in clasa la care a participat Aero (Clasa B) a fost foarte mare, nu mai putin de 10 automobile intrand in top. Aproape toate masinile la ora aceea nu erau  intr-o stare deosebita, de cele mai multe ori gradul de originalitate si probele speciale facand diferenta. De ramarcat prezenta in competitie a ultimului BMW 328 care a circulat in Romania, care s-a clasat modest (locul VIII). Din fisa de arbitraj rezulta ca probele speciale, cel mai probabil de regularitate (ruta de 47 km parcursa dus intors ?), au insumat 94 de km. Sunt exact trei decenii de la acest moment. Trebuie sa purtam mereu respect si recunostinta pionerilor miscarii vehiculelor istorice din Romania.

vineri, 2 august 2013

Facebook mon amour

Prin iulie 2012 am cedat insistentelor unui tanat membru R.C.R. si am acceptat propunerea de a deschide pentru club o pagina de prezentare pe facebook. Trebuie sa-mi fac mea culpa, n-am dat atentia cuvenita proiectului si pagina a fost deschisa ca una personala. In aprilie 2013 l-am rugat sa deschida o pagina noua, pentru asociatii, ca sa construim corect si solid o pagina reprezentativa. Totul a decurs bine, cu update-uri in timp util pentru toate evenimentele organizate de club. Pana cum vreo saptamana nu  mi-am dat seama si nici colegul nu mi-a semnalat ca cineva a deschis in august 2012 o pagina falsa, un soi de clona in care alaturi de articole copiate din pagina oficiala a postat tot felul de stiri. Printre ele o serie de balarii care niciodata nu ar fi fost promovate de R.C.R. cum e de exemplu  duduia din ultimul post. Ca totul sa fie perfect ca poza de deschidere a ale o replica SSK. I-am trimis individului un mesaj rugandu-l sa inchida pagina. Cu un tupeu greu de imaginat omul m-a anuntat ca sunt "un comunistoid" de vreme ce nu vad avantajele existentei  paginii create de el si ca lipsa unei pagini oficiale e "un minus al mandatului de presedinte" (sac, de parca nu copia din pagina oficiala). Apoi mi-a tinut o lectie ref posibilitatea de a sterge pagina, operatiune care dureaza 14 zile ("cand te-ai hotarat sa-ti prezinti mecla pe facebook n-ai citit regulamentul ? "). Cui sa-i explici ca a folosit neautorizat sigla si denumirea aclubului ? Cert e ca omul a reusit sa pacaleasca chiar si cativa membri R.C.R. (e drept putini ) care au apreciat clona. Am stat si am studiat pagina si am ajuns la concluzie ca exista doua posibilitati : ori omul e diliu, si obisnuieste sa treaca frecvent batranicile strada cu forta , mai exact el chiar crede ca ne-a facut un bine, ori e cineva care voit a dorit sa sifoneze imaginea R.C.R. Am deja o banuiala pentru a doua varianta. Daca se confirma o sa iasa cu articifii !    

joi, 1 august 2013

Raid M461

In perioada 10-11 august Retromobil Club Romania organizeaza un nou eveniment dedicat pasionatilor de vehicule istorice 4x4 : RAID M461. 

Afisul evenimentului este creatia artistului Sorin David, graficianul care a colaborat cu R.C.R. si la realizarea afiselor Retromobil Grand Prix, editiile 2012 si 2013.  

 Detalii pe www.retromobil.ro

AMS despre Concursul de Eleganta Sinaia

Revista Auto Motor si Sport publica in numarul din august un articol dedicat Concursului de Eleganta Sinaia 2013. Multumim Adrian Dragan !