Editia din acest an a evenimentului Campulung in amintiri este una cu totul speciala, urmand a marca inaugurarea "Muzeului Automobilului din Romania". Nascut din pasiunea familiei Hagi pentru vehiculele istorice si in special pentru automobilele ARO si istoria industriei auto din Campulung, sunt convins ca muzeul va reusi sa salveze in timp memoria unor oameni care au trait si au muncit pentru ca ARO sa existe. In acest muzeul veti putea vedea lucruri cu totul unice, cum este lacatul cu care a debutat productia in fabrica ceea ce avea sa devina decenii mai tarziu ARO. Ansamblu motor+cutie ARO sectionat reprezinta o prima lectie de mecanica utila oricarui copil iar expozitia de fotografii si documente e capabila sa satisfaca dorinta de cunoastere a pasionatilor marcii. In fiecare an organizatorii evenimentului surprind asistenta cu invitati de marca iar proiectiile de filme de arhiva lasa asistenta fara cuvinte. De-a lungul anilor in sala de festivitati a muzeului am avut sansa unica de a viziona filmul realizat de expeditia romana transafricana, alaturi de o parte din participantii la acesta incredibila aventura, ne-am documentat urmarind un scurt metraj cu instructiuni de exploatere si intretinere ale automobilului M59, ajuns azi la a 55-a aniversare, am putut intra in atmosfera existenta in uzina si i-am cunoscut prin intermediul imaginlor pe principalii artizani ai succesului ARO. Va invit sa nu ratati acest eveniment, al carui program il gasiti pe www.retromobil.ro, chiar daca nu aveti ARO !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu