
Numarul vehiculelor incluse in albumul "Antebelice care au supravietuit in Romania" a trecut de 375. Vreau sa multumesc si pe aceasta cale tuturor celor care m-au ajutat si continua sa sustina incercarea de a avea o imagine cat mai clara a ceea ce mai exista la ora actuala in Romania in acest segment. O contributie cu totul aparte o are campionul "barn find", constanteanul Florin Cicos caruia ii multumesc si pe aceasta cale.
http://picasaweb.google.com/www.automobilia.ro/PreWarVehiclesInRomania#
In timp o parte din vehiculele antebelice au fost exportate, altele au fost casate sau dezmembrate pentru piese de schimb. Unele au supravietuit, au fost restaurate. De cativa ani au inceput chiar sa fie importate astfel de vehicule. Pe diverse forumuri pasionati din toata tara posteaza fotografii in rubrici gen "Vanatoarea de epave". Uneori pozele dispar din servere sau pur si simplu nu mai reusesti sa ajungi la ele datorita acumularii de noi informatii. Am considerat interesant si util sa reunesc arhiva personala cu toate aceste fotografii preluate din internet intr-un album care va dezvaluie ce exista la ora actuala in Romania. Albumul o sa fie permanent actualizat si periodic va fi readus in atentia Dvs. Autorii unora din fotografii imi sunt necunoscuti asa incat daca cineva isi simte lezat dreptul de autor sau cineva nu doreste ca vehiculul pe care-l detine sa apara in acest album il invit sa-mi comunice acest fapt si fotografia respectiva va fi imediat eliminata. Unele din exemplarele prezentate sunt vehicule istorice atestate, functioneaza, participa la evenimente. Altele asteapta de decenii napadite de buruieni si roase de rugina sa fie salvate. Altele sunt piese din muzeele romanesti. Unele dintre ele sunt irecuperabile, n-au acte sau au fost modificate groaznic. In spatele fiecareia dintre epavele prezentate se ascunde un posibil viitor vehiculul istoric, e drept, la care se poate ajunge dupa multi ani de munca. Astept noi contibutii pe adresa de email
office@automobilia.ro Daca aveti informatii ca unul din vehiculele prezentate a disparut, fiind exportat sau distrus, va rog sa-mi comunicati pentru a fi exclus din album. Pentru automobilele disparute voi deschide in viitor un album separat.
Topul celor mai vechi automobile existente in Romania la aceasta ora :
(* exemplar inmatriculat si in stare de functionare) :
In colectii private :
1. Puch 5/6 HP (Moto) (1907)
2. Ford T Speedster (1912) *
3. Ford T Speedster (1913) *
4. Ford T Touring (1914) *
5. Bebe Peugeot (cca 1915)
6. Berliet (1924) *
7. Ford T Touring (1924) *
8. Fiat 509 (1927) *
9-11. Ford A Roadster (1928) *
Ford A (1928)
Whipett (1928) *
12. Citroen AC 4 (1929) *
In muzee :
1. De Dion Bouton Type G (1899-1902)
2. F.N. Herstal (cca 1900)
3. Oldsmobile Curved Dash Runabout (1901-1904)
4. George Richard (cca 1906)
5. N.A.G. (1920)
6. Wanderer (cca 1921)
7. Persu (1923)
8. Ego 4/14 (1924) *
9. Cadillac V8 (1924)
10. Duesenberg Straight Eight Indy 500 (cca 1935)