joi, 30 iunie 2011

Autoshow 11 (275)

Incepand din iunie revista AUTOSHOW va aparea lunar (ultima joi a fiecarei luni). Pe parcursul a 275 de numere m-am straduit ca la doua saptamani sa vin cu un material nou, in noul format volumul informatiei se va mentine, rubrica RETROMOBIL urmand sa aiba patru pagini. Numarul 275 cuprinde la rubrica RETROMOBIL un amplu reportaj de la Rallye Bucuresti Istoric si prezentari ale Concursului de Eleganta Sinaia, Bucharest Classic Car Show si Interbalkanic Classic Rally.

miercuri, 29 iunie 2011

VI Retromobil Grand Prix




Sambata 2 iulie incepand cu ora 8:00 pe circuitul AMCKART Retromobil Club Romania organizeaza editia a VI-a RETROMOBIL GRAND PRIX, competitie dedicata automobilelor istorice. La ora 12:00 va fi organizata o parada pe circuit evenimentul incheindu-se cu festivitatea de premiere. Regulamentul, lista de participanti si alte detalii despre eveniment pot fi consultate pe site-ul R.C.R. http://www.retromobil.ro/



ATENTIE !!! Dupa modificarile aduse soselei de centura a capitalei accesul la circuit se poate face venind dinspre Voluntari. Traseul de urmat :


- pentru bucuresteni : Sos Colentina - stanga la intersectia pe Sos Andronache (la intersectia cu Fundeni) - stanga pe soseaua de centura http://www.harta-bucuresti.ro/


- pentru cei care vin pe A1 / DN1 : Soseau de centura directia A2 - Intoarcere spre Otopeni la intersectia pentru Stefanesti - Sos de centura.


- Pentru cei care vin pe A2 - se merge pe soseaua de centura pana la circuit

marți, 28 iunie 2011

Motorul de sticla



Recent am achizitionat o arhiva de documente, reviste, fotografii si carti care au apartinut inginerului Petru I s c u, prietenul lui Petre Cristea si cel care ii punea la dispozitie acestuia BMW-ul 328 cu care a concurat in perioada 1938-1939. Printre carti mi-a atras atentia un titlu " Motorul de Sticla - Instructiuni pentru montaj", lucrare publicata de editura Cartea Romaneasca S.A. in anii '30 (64 de pagini). Pe langa instructiunile de montaj ale motorului, construit din sticla pentru a servi drept material didactic, lucrare contine si descrierea componentelor si a modului de functionare a motorului cu ardere interna. Toate piesele motorul sunt perfect reproduse, bujiile avand in loc de electrozi mici becuri care sugereaza scanteile. Pe ultima pagina a cartii sunt prezentete trei seturi de planse de prezentare a automobilului si subansamblelor sale, tiparite de aceeasi editura. Ar fi interesant de aflat gradul de raspandire a acestui material didactic (produs de o firma germana) in scolile si facultatile tehnice romanesti. Daca aveti cunoscuti care au frecventat cursuri tehnice in perioada interbelica as avea rugamintea sa-i intrebati poate isi amintesc de motorul de sticla.

luni, 27 iunie 2011

R.M.T. primit cu caldura de maramureseni







Dl. Toma Weisz, membru R.C.R. si un mare pasionat de vehicule istorice din Baia Mare, ne-a trimis fotografiile de mai sus, surprinse in Baia Mare cu ocazia expozitie prilejuite de Morgan Romanian Tour. Cele patru Morgan-uri participante, insotite de pasionatii locali, au plecat dupa expozitie peste Gutai, spre Cimitirul Vesel si Manastirea Barsana. Voi reveni cu noi detalii si fotografii de la eveniment.

miercuri, 22 iunie 2011

Romanian Morgan Tour




In perioada 25 iunie - 3 iulie 2011 o caravana Morgan strabate Romania pe un treseu de peste 1600 km care include Transfagarasanul. La prima editie Romanian Morgan Tour si-au anuntat participarea trei echipaje din Marea Britanie care vor fi insotite de membrii Morgan Club Romania. Vor fi strabatute cele mai importante regiuni ale tarii, din Maramures in Bucovina si Transilvania, ajungand in Bucuresti pe data de 30 iunie pentru a traversa apoi Transfagarasanul. Romanian Morgan Tour 2011 va debuta la Oradea in data de 25 Iunie derulandu-se pe traseul Satu- Mare – Barsana – Campulung Moldovenesc – Bistrita – Sighisoara – Brasov – Bucuresti in 5 etape , urmand ca dupa o zi de repaus sa continue cu ultima si cea mai solicitanta incercare – aceea de a traversa Transfagarasanul la o zi dupa deschiderea sa oficiala din acest an. Morgan Club Romania a luat fiinta in anul 2007 cu scopul de a reuni posesori si pasionati din si in Romania pentru a promova tot ceea ce inseamna aceasta marca, de la traditie la pasiunea pentru un anumit stil de viata, pentru privilegiul de a conduce o adevarata masina sport. In acest context, Romanian Morgan Tour isi doreste sa demonstreze ca Romania aer multe de oferit din punct de vedere turistic unui adevarat pasionat Morgan - care iubeste mirosul naturii si vantul in fata, care vrea sa simta masina cu toate simturile si sa conduca fara a fi condus. Morgan a respectat aceste conditii in fabricarea masinilor sale timp de peste 100 ani ramanand fidela aceluiasi stil britanic si aceleiasi productii artizanale, oferind, chiar cu noile sale modele, emotia pilotajului de acum 40 – 50 ani. Romanian Morgan Tour va popsi la Bucuresti in data de 1 iulie, reunind toti prietenii acestei marci la petrecerea de la proaspat redeschisul restaurant Morgan La Dud din Strada Sperantei . Pentru detalii – secretariat Morgan Club Romania – tel.0722.494.537
http://www.morganclub.ro/


marți, 21 iunie 2011

Aniversarea unei legende









Vinerea trecuta un istoriograf german, arhivist al firmei B.M.W. se scuza intr-un email pentru raspunsul dat cu intarziere intr-o discutie legata de Petre Cristea "e o saptamana foarte aglomerata, duminica organizam o mare expozitie la care asteptam peste 40 de modele 328 la aniversarea a 75 de ani de la lansare modelului". Cum pentru mine B.M.W. 328 este si va ramane numarul 1 in materie e de automobile m-am gandit ca nu se face sa lipsesc de la eveniment, mai ales ca urmatoarea ocazie cu care se vor strange atatea exemplare va fi probabil peste 25 de ani la aniversarea centenarului. Asa incat duminica am zburat pe Munchen unde erau doar 10 grade C si ploua. Am pornit spre muzeul B.M.W. amarat de vreme dar cu mari emotii, ultima data cand ma intalnisem cu capodopera 328 erau doar 4 exemplare si ma gandeam daca o sa rezist socului de a vedea cateva zeci de automobile de acest tip stranse in aceeasi locatie. Am ajuns cu o ora inainte de cea anuntat de organizatori pentru inceperea expozitiei (9:30) si am avut sansa sa fac o sedinta foto cu doua din exemplarele coupe detinute de Muzeul B.M.W., unul dintre ele fiind chiar cel care a castigat Mille Miglia. Asta m-a mai inveselit putin, desi norii grei nu prevesteau nimic bun. La ora oficiala erau prezente alaturi de cele doua coupe-uri doar patru masini iar ploiaia isi incepuse deja "reprezentatia", dusuri reci la intervale de 10-15 minute, apoi soare. La cateva minute dupa ora 10 s-a auzit un vuiet ametitor si platoul din fata Muzeului B.M.W. a fost populat de automobile 328, in total am numarat 36 , majoritatea inmatriculate in Germania fiind prezenti si colectionari din Cehia , Elvetia si Austria. Ce m-a surprins cel mai tare au fost caroseriile speciale, cea mai frumoasa fiind realizata de atelierele Gebr. Jhle Bruchsal (foto 3) "fratii" facand o treaba minunata. Majoritatea "specialelor" purtau semnatura Wendler (prima din dreapta in foto 5). Am admirat si un superb Veritas, automobil de competitie realizat pe o platforma BMW 328. Public foarte putin, mult mai putin decat pestre drum in B.M.W. Welt, o cladire imensa care prezinta conceptele firmei, ultimile realizari si inovatii. N-am inteles de ce organizatorii nu au mutat expozitia la interior, cladirea avand un sistem de rampe in spirala care permit accesul pe o platforma care poate gazdui usor peste 100 de masini. Pe platforma respectiva erau expuse 5 masini noi in timp ce peste drum masini in valoare de peste 20 de milioane de euro (nu ca asta ar conta) faceau dusuri regulate. Am ramas neplacut surprins de lipsa oricarui material tiparit legat de eveniment, ca sa nu mai zic de lipsa oricarui banner, afis sau explicatie pe masini. Nu toti cei prezenti venisera la aniversare si sunt convins ca multi din vizitatorii muzeului care au vazut expozitia habar n-avea care era scopul expozitiei. Libraria muzeului slab "echipata" in afara de cateva carti postale nimic despre marele sarbatorit. Pentru ca incepuse sa ploua cu galeata am decis sa vizitez muzeul, mai ales ca m-am amarat sa aflu ca istoriograful cu care speram sa ma intalnesc plecase de mult. I-am lasat materialele promise , cartea lui Marin Dumitrescu si Almanah Auto 1989 in care sunt memoriile lui Petre Cristea, la in coleg. Muzeul nu m-a impresionat, foarte putine exponate fata de ce speram sa vad, cladirea foarte intortocheata, mult spatiu irosit aiurea, daca aveti drum prin Munchen merita totusi vazut (12 euro). Pe un perete sunt proiectate cursele la care modelul 328 a participat, insotite de o fotografie si clasament. M-am bucurat ca Petre Cristea, gratie palmaresului sau, e omniprezent, mai trist e ca in Romania uitarea se asterne incet dar sigur peste marele pilot. La iesirea din muzeu expozitia 328 era deja istorie. Ploaia a incetat asa incat am reusit sa vizitez orasul. Seara iarasi in avion, rupt de oboseala. O oboseala, trebuie sa recunosc, extrem de placuta pentru ca nici in cele mai optimiste vise nu mi s-au arata 36 de B.M.W.-uri 328.

luni, 20 iunie 2011

Sarbatoare la Timisoara




Weekendul trecut a fost sarbatoare in Timisoara. La Iulius Mall si pe strazile orasului de pe Bega au putut fi admirate automobile de odinioara. Organizatorii evenimentului Retro Parada Banateana, Retromobil Club Romania prin reprezentantul in judetul Timis, dl Vlad Capotescu si Banat Auto Retro Club au incercat si au reusit sa reuneasca pe parcursul a doua zile peste 30 de exemplare care au incantat publicul spectator. Dintre automobilele prezente mi-au atras atentia evident cele antebelice Buick Century 8 (1939), Mercedes 170V (1938) si Wanderer W24 Cabriolet (1938) la capitolul "clasic", fata de evenimentele din anii anteriori, selectia mai atenta a exponatelor contribuind la reusita evenimentului. Alaturi de timisoreni au expus pasionati din Arad si Resita. Organizatorii, participantii , gazda expozitiei - Complexul Comercial Iulius Mall precum si oficialitatile timisorene si-au propus ca Retro Parada Banateana sa aiba un caracter anual asa incat nu-mi ramanane decat sa le urez colegilor timisoreni mult succes !



Despre eveniment :


http://oldtimertm.3xforum.ro/viewtopic.php?pid=6601#6601




Fotografii furnizate de organizatori

sâmbătă, 18 iunie 2011

Parada la inaltime

















Simfonia Motoarelor a debutat cu o expozitie desfasurata in fata fostelor garaje Leonida la care au participat 17 vehicule istorice. In jurul orei 10:15 participantii s-au incolonat cu destinatia podul Basarab. Parada ocazionata de inaugurararea podului a fost deschisa de motociclisti, urmati de automobile tunate. Vehiculele istorice au precedat coloana de broscute la final intrand posesorii de Trabant. La eveniment au participat cateva mii de bucuresteni, prezenta vehiculelor istorice facand o frumoasa propaganda acestei pasiuni. Parada s-a incheiat cu o noua expozitie organizata in parcarea complexului comercial din zona Grozavesti. Dupa ghinionul cu vremea nefavorabila care ne-a silit sa amanam evenimentul, Simfonia Motoarelor a avut sansa sa se suprapuna cu un moment memorabil. Nu stiu ce simt ceilalti participanti insa eu cu siguranta de cate ori voi traversa acest pod imi voi aduce cu placere aminte de frumoasa zi de vara in vare am avut onoarea si privilegiul de a ma numara printre primii bucuresteni care l-au traversat. Cu sau fara nu stiu ce aviz, cu mainile in buzunare sau nu in timpul intonarii imnului de stat, primarul Oprescu lasa ceva in urma sa iar ca posesor de vehicul istoric eu ii multumesc pentru orice masura sau constructie care mai usureaza traficul. Fara astfel de modernizari in capitala in cativa ani cu siguranta nu am mai putea sa ne bucuram de vehiculele istorice pe care le aveam si asta ar fi foarte trist. Daca vreti sa vedeti cam care sunt perspectivele iesiti in jurul orei 17 cu o masina istorica pe bulevardele centrale din capitala insa nu uitati sa stati cu ochii pe ceasul de temperatura apei.

vineri, 17 iunie 2011

Aniversare B.M.W. 328 - 75 de ani

Pe 14 iunie 1936 B.M.W. arunca in lupta pe circuitul de la Nurburgring 3 automobile prototip inscrise la clasa 2 litrii. Se nastea o noua stea a automobilismului, B.M.W. 328, care timp de 3 ani a dominat competitiile din intreaga lume. Declasansarea razboiului a incheiat brusc cariera modelului 328. Astazi din cele doar 464 exemplare produse mai bine de 200 au supravietuit. Peste 40 dintre acestea vor participa duminica 19 iunie la Munchen, in fata Muzeului B.M.W., la o expozitie de anivesrare a 75 de ani de la lansarea modelului. Voi reveni cu detalii si fotografii de la fata locului, AUTOMOBILIA fiind pe lista invitatilor.

Simfonia Motoarelor 2011

Sambata 18 iunie Compania AUTOMOBILIA organizeaza a treia editie Simfonia Motoarelor. Evenimentul va debuta cu o expozitie organizata in Piata Victoriei (zona fostelor garaje Leonida - Service Aviatorilor) incepand cu ora 9:00. In jurul orei 11:00 primii 20 de participanti inscrisi vor participa la parada de deschidere a podului Basarab. Detalii si inscrieri la 0722.856.102.

luni, 13 iunie 2011

sâmbătă, 11 iunie 2011

Retro Parada Banateana

Weekend-ul viitor (18-19 iunie) la Timisoara va fi organizata RETRO PARADA BANATEANA, cu participarea membrilor RETROMOBIL CLUB ROMANIA si BANAT AUTO RETRO CLUB. Evenimentul va debuta cu o expozitie organizata sambata 18 iunie in cadrul Iulius Mall din Timisoara. Duminica 19 iunie incepand cu ora 10:00 este programata o parada pe strazile orasului. Pentru informatii si inscrieri : Vlad Capotescu - reprezentant R.C.R. in Judetul Timis - 0756.194.696.


vineri, 10 iunie 2011

www.automobilia.ro - Un an de la lansare



Imi face o deosebita placere sa anunt ca astazi se implineste exact un an de la lansarea site-ului http://www.automobilia.ro/ . As vrea sa multumesc tuturor cititorilor fara de care nu am fi ajuns cel mai citit site de profil din Romania (a nu se confunda cu forumurile). Conform statisticilor Google Analytics si trafic.ro www.automobilia.ro a cunoscut o crestere constanta depasind in numai cateva luni de la lansare toate site-urile romanesti cu profil similar. Sutele de articole de prezentare de vehicule istorice si evenimente, fotografii , anunturi, reclame, documente de arhiva vor continua si sper sa le gasiti la fel de interesante. Astept pareri propuneri si mai ales critici daca ele pot produce imbunatatirea site-ului. Profit de ocazie sa multumesc celor care au contribuit la crearea site-ului si care din modestie prefera sa-si pastreze anonimantul. Ma bucur ca www.automobilia.ro a devenit destinatia preferata de pasionatii de vehicule istorice din Romania si sper sa ma ridic si in viitor la nivelul exigentelor Dvs.

Foto : AMJ

Start in Interbalkanic Classic Rally











Prima editie Interbalkanic Classic Rally a debutat astazi in capitala in organizarea Retromobil Club Romania si MROE Athletic Club (Grecia). Startul la care s-au aliniat 23 vehicule istorice reprezentand Grecia (17), Romania (5) si Turcia (1) s-a dat din fata hotelului Pullman incepand cu ora 10:30. Astazi a fost parcurs traseul Bucuresti-Sibiu, cea mai dificila portiune a raliului. Sosirea este programata duminica 12 iunie incepand cu ora 17:00 in aceeasi locatie. Mai multe detalii si programul complet in Comunicatul de presa d emai sus, preluat d epe site-ul oficial al R.C.R. http://www.retromobil.ro/



Foto : Irina Dominteanu - Morgan Club Romania



Reflectarea evenimentului :












Simfonia Motoarelor - 18 iunie

Datorita conditiilor meteo nefavorabile editia a III-a Simfonia Motoarelor a fost reprogramata pentru data de 18 iunie. Vom reveni cu detalii la inceputul saptamanii viitoare.

joi, 9 iunie 2011

Poftiti la salon !





De astazi si pana duminica in intervalul 10-18 va invit la Standul AUTOMOBILIA organizat in cadrul editiei a doua a Bucharest Classic Car Show. Salonul este gazduit de World Trade Center Bucuresti (Hotel Pullman fost Sofitel). Standul AUTOMOBILIA gazduieste doua superbe vehicule istorice, Skoda 1100 (1939) si B.M.W. R50 (1961). Pe toata durata targului la standul AUTOMOBILIA va functiona un Anticariat-Auto (vanzari-cumparari-schimburi) de unde pasionatii isi vor completa colectiile cu carti, almanahuri si reviste din domeniul auto. Va asteptam !

sâmbătă, 4 iunie 2011

Discurile de revizie

La inceputul anilor '70 au fost introduse pentru prima data in Romania insemnele doveditoare ale efectuarii verificarii tehnice periodice. In Europa ele existau inca din anii '30. Prima serie
de "buline" de revizie se lipea pe parbriz. In acea perioada revizia se efectua anual. Discul din vinilin subtire era lipit pe o hartie patrata care depasea cu cativa milimerii diametrul acestuia.

Hartia se lipea la interior. Vinilul e inscriptionat cu vopsea de aceea in unele cazuri s-a sters. Daca e necesara curatirea recomand sapunul si apa calda (in nici un caz sa nu folositi spirt medicinal sau alte genuri de alcool). Multi nu se oboseau sa-l lipeasca insa am intalnit (in mod surprinzator chiar si in ultimii ani) masini cu rulaje mici, pastrate in garaje, care mai au inca discurile de revizie ale ailor '70 pe parbriz sau luneta. Anii '80 au adus schimbarea numelor de inmatriculare de plastic cu cel metalice. In acest moment discurile de vinil au fost inlocuite cu discuri din plastic realizate prin turnare. Pe spate, in centru, acestea au o tija care se introducea in cercul de pe numar si se topea cu bricheta. Numerele aveau un loc special pentri fixarea discurilor. Inutil sa spun ca in noua varianta si mai putin posesori de vehicule demontau dupa fiecare revizie numerele pentru schimbarea discurilor. Am intalnit si numere care nu erau perforate. Dupa 1989 au aparut discuri autocolante, dupa modelul tarilor europene, care aveau inscriptionate si lunile anului. Daca in cazul primelor doua editii anul afisat reprezenta anul de valabilitate al reviziei, in cazul urmatoarelor doua editii, cele autocolante, acestea afiseaza luna si anul in care expira inspectia tehnica periodica. Actualele numere nu mai au un loc embosat pentru lipire si n-as putea sa va spun unde anume trebuiesc lipite, oricum inainte sau dupa combinatia de cifre, cu luna expirarii in sus (normal trebuia cred sa existe o perforatie). Evident ca nici atunci nici acum nu exista vreo penalizare daca nu lipesti aceste discuri pe masina, fapt care ma bucura pentru ca le pot colectiona. In conditiile controlului prin intermediul prelucrarii automate a datelor (camerele filmeaza numarul iar prin computer se verifica automat daca vehiculul respectiv are ITP, RCA si rovignieta) estimez ca discurile de revizie vor disparea in curand. In fotografie apar achizitiile din ultimii doi ani, grosul colectiei zace intr-o cutie ratacita prin pod, iar in cazul discurilor din plastic in unele cazuri acestea sunt montate pe placi de inmatriculare. In anii '70 si '80 au variat termenii "VERIFICAT" si "REVIZUIT". In anii '90 a incetat alternarea ciudata a celor doi termeni aparand termentul de "VTA", abrevierea de la Verificare Tehnica Anuala. Daca gasiti vreun disc uitat prin talon, torpedo sau trusa de scule si nu prezinta interes pentru dvs. va multumesc anticipat pentru contributia adusa la completarea colectiei AUTOMOBILIA.

Petre Cristea in Gp-ul Finlandei '39




Petre Cristea a participat in 1939 la a VII-a editie a Grand Prix-ului Finlandei - Eläintarharata - desfasurat la 7 May 1939. Circuitul de le Helsinki avea 2 km si se parcurgeau 25 de tururi. Marile echipe ale momentului, Auto Union si Mercedes nu au participat la cursa. Desi s-au inscris 7 concurenti la start s-au prezentat doar 5 : Petre Cristea (BMW 328), Alexi Patama (Ford Special), Walter Bergström (D.K.W. Special), Tore Berg (Alfa Romeo 2,6 Monza) si Adolf Westerblom (Alfa Romeo 2,6 Monza). Cristea nu a participat la sesiunile de calificari asa incat a luat startul din linia a doua a grilei de start, in spatele lui Patama care realizase cel mai bun timp (Ford - 14,2 s). Pilotul creditat cu al doilea timp, Alm (Ford - 15,8 s) nu a mai luat startul. Tot pe prima linie la start s-a aliniat Bergström (D.K.W. 20,6 s) . Patama a condus mai putin de un tur, dupa care Cristea s-a instalat la conducerea cursei (sursa kolumbus.fi). Bergström, care participase anterior si la cursa moto clasandu-se pe pozitia secunda, a avut probleme cu masina si a ratat startul intrand in cursa dupa primul tur. Westerblom il depaseste pe Patama, in timp ce Berg are problemele cu franele spate dupa 4 ture facand un spectaculos tete a queue in "virajul mortii". Se opreste pentru remedierea defectiunii si pierde o tura. Dupa cinci tururi situatia era urmatoarea : Cristea 6m 09s , Westerblom 6m 11s , Patama 6m 12s, Berg era in pozitia a patra Bergström fiind mult in spate (a fost depasit de ceilalti concurenti de 4 ori). In turul a noualea suedezul Westerblom il depaseste pe Cristea si incepe sa ia avans, in medie 2s pe tur, semn ca masina lui Cristea avea probleme : Westerblom 11m 59s, Cristea 12m 03s, Patama 12m 05s. Dupa 15 tururi situatia se mentine neschimbata, Cristea multumindu-se cu pastrarea pozitiei secunde : Westerblom 17m 39s, Cristea 17m 52s, Patama 18m07.5s. Berg face al doilea timp pe tur insa sufera un accident in turul 18 si distruge motorul. Aceeasi ordine dupa 20 de tururi : Westerblom 23m18s, Cristea 23m38s, Patama 24m13s. In mod surprinzator Adolf Westerblom castiga cursa cu viteza medie de 103,7 km/h, Petre Cristea termina pe pozitia secunda la 27,4 s urmat de Aleksi Patama la 1m 32s. Am placerea sa va prezint, cred ca in premiera pentru multi dintre dvs., cateva secvente video in care il puteti vedea pe Petre Cristea, cel mai mare pilot romand din toate timpurile, concurand in aceasta cursa http://yle.fi/elavaarkisto/?s=s&g=3&ag=88&t=29&a=446 Filmul cuprinde doua curse moto, una auto (probabil categoria "Sport") si se incheie cu categoria "Curse" care a contat pentru Marele Premiul al Finlandei '39 (unele surse prezinta invers cele doua curse, indicand ca cea care a contat pentu GP Finlandei e prima - e mult de studiat in aceasta privinta). La momentul 5:57 il vedeti pe Cristea in partea stanga a grilei, plan secund luand startul. Fiind singurul BMW 328 din cursa e usor sa-i urmariti evolutia. Desi mai detin cateva secvente de arhiva video de la Marele Premiu al Bucurestiului '39 in care l-am vazut pentru prima data pe Cristea concurand, sunt coplesit de descoperirea facuta.

joi, 2 iunie 2011

Ziua Portilor Deschise la M.A.I.




Cadoul oferit de Ministerul Administratiei si Internelor de Ziua Copilului a fost organizare Zile Portilor Descise la sediul M.A.I. din Piata Revolutei. In cadrul evenimentului au fost prezentate doua automobile din colectia Viorel Burcea, aflate "in rezerva" dupa ce au deservit ani bun institutia si colectia Automobilia de numere si documente auto. Toate exponatele au fost in deplina siguranta fiind pazite de studentele Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti.