Dl. Vlad Capotescu, reprezentantul Retromobil Club Romania in Judetul Timis, a vizitat weekend-ul trecut Salonul Automedon din Paris. Dl. Capotescu a incredintat blogului AUTOMOBILIA un album foto si cateva impresii pe care ma grabesc sa le public invitand ca de fiecare data si alti cititori sa ne impartaseasca din experientele lor din domeniul vehiculelor istorice :
,, In zona expozitionala a aeroportului Le Bourget de langa Paris in hala nr.4 cu o suprafata de 15.000 mp precum si in parcarea din fata halei (alti 30.000 mp), a avut loc Salonul AUTOMEDON, targ expozitional de piese, accesorii si autovehicule clasice, cel mai mare de acest gen din aceasta toamna din vestul Europei. Am putut admira peste 400 de vehicule istorice deosebite de la Bugatti si Delage pana la Cadillac si Ford Mustang. In exterior au fost expuse in ordinea alfabetica a marcilor autovehiculele persoanelor fizice, inclusiv cele de vanzare. Spre exemplu, cu 14.900 euro se putea achizitiona un Ford Mustang Fastback din 1967, cu 39.000 euro Lincoln Continental M IV, un Cadillac DeVille - 1959 20.000 euro, cu 7.000-15.000 euro Citroen-uri Traction Avant. Majoritatea autoturismelor expuse erau frantuzesti (70-80%), urmand cele americane si ... doar doua sau trei germane ! La interior mi-a atras atentia Standul Veteran (foto 7) cu multe vehicule de 100 de ani venite pe rotile lor din diverse cartiere ale Parisului, Standul Chevrolet 100 ani, Standul US.Classics cu trei loturi expozitionale anii 50, 60 si 70 si o diorama frumoasa a unei epave (foto 9)... standurile firmelor de restaurare, atelierelor de cromare, cele care distribuiau chedere, tapiterii si placute de inmatriculare. Dintre cele mai frumoase, poate esubiectiva parerea mea, cea mai frumoasa masina a tuturor timpurilor (ptr.prima oara vazuta live) Cadillac-ul Fleetwood din 1959. Parisul...un oras al artei si al aprecierii pentru frumos...aici pasiunea pentru automobilul clasic este un stil de viata, nu putine fiind vehiculele clasice intalnite pe strazile din zona centrala in zilele e weekend... am surprins in trafic o camioneta Citroen interbelica care cara lapte (foto 2), ulterior ne-a depasit un Chevrolet Impala convertibil, la cateva minute ne-am intalnim cu un Jaguar XK 120...si toate astea pe Champs Elysees intr-o frumoasa seara de sambata ! Ar mai fi poate multe de spus dar ajunge sa spui...Paris !"
Alte detalii si informatii legate de eveniment : http://www.automedon.fr
Alte detalii si informatii legate de eveniment : http://www.automedon.fr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu