sâmbătă, 30 iunie 2012

Am mai agatat o cehoaica





In urma cu vreo zece zile Liviu Ratb (cum il stiu broscarii si trabantistii) mi-a semnalat existenta unui scuter Cezeta in stare impecabila. Evident ca am fost curios sa-l vad desi pretul cerut era mare. Povesti vanatoresti cu "a fost rulat numai 180 de km practic din '59 a stat intr-o sufragerie" am mai auzit si in ciuda faptului ca Liviu e un tip super priceput va marturisesc ca am avut mari dubii. Am ajuns spre inserat in cartierul Giulesti. Povestea era reala, scuterul e ca nou.  In afara 2-3 ornamente care au ceva pete de rugina si vreo doua zgarieturi minore in rest e fara cusur. Am facut o oferta , omul n-a fost prea incantat asa ca i-am dat timp de gandire. Aseara l-am sunat, a acceptat oferta si prin amabilitatea colegului Mihai Preda am fost si am ridicat fieratania, desi trecuse de ora 10. Ajuns acasa am aruncat un ochi pe "memoria externa", adica pe internet si am descoperit ca cehii ii spun "porcul". E drept ca nu are eleganta unui scuter italian, e mai putin atragator chiar si decat fratele lui Manet, totusi nu cred ca merita porecla asta asa ca l-am botezat "Submarinul", la sugestia colegului Andrei Spirescu.  CEZETA 501 e echipat cu un motor care depaseste orice am intalnit pana acum in materie de scutere clasice (are 171 cmc - motorul e preluat de la JAWA 175 -  este in doi timpi). Stiti deja ca sunt un mare fan al industriei cehesti asa ca ce o sa prezint in continuare poate parea subiectiv dar va asigur ca nu e . Cred ca o sa fiti de acord ca nu e foarte usor sa intri pe piata americana cu un produs. Si asta nu e tot, Cezeta s-a fabricat si in Noua Zeelanda sub numele de N-Zeta. In Cehoslovacia s-a fabricat in perioada 1957-1964. Cehii au editat incepand cu anul 1956 Revue du Moteur Tchecoslovaque pe care o s-o prezint intr-un material separat. De aici e preluat articolul de mai sus. Daca o sa va pice in mana revista asta o sa ramaneti uimiti sa constatati ce raspandire au avut automobilele dar mai ales motocicletele cehoslovace. Pe langa faptul ca erau angrenate in cele mai mari competitii , produsele cehesti aveau o distributie mondiala. Iar marketingul cehilor mi se pare foarte puternic. Ganditi-va numai la costurile editarii unei reviste lunare in 5 limbi care sa promoveze aceste produse. Dar despre asta in articolul viitor.

Un comentariu: