marți, 31 mai 2011

Colectie de copilarii

In cele ce urmeaza va prezint in integralitate comunicatul de presa care anunta vernisajul expozitiei organizata de dl. ing. Cristian Dumitru, membru al RETROMOBIL CLUB ROMANIA si fondator al Muzeului Jucariilor, expozitie organizata in colaborare cu Muzeul National de Istorie a Romaniei , sub titlul "Colecţie de copilării". Inutil de precizat ca majoritatea exponatelor sunt jucarii auto, asa incat orice pasionat sau nu de jucarii de colectie dar cu microbul automobilului in sange trebuie sa vada expozitia.



Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul Naţional de Istorie a României inaugurează expoziţia temporară de jucării de colecţie şi istorice "Colecţie de copilării" Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor au bucuria să anunţe vernisajul expoziţiei de jucării de colecţie şi istorice cu titlul Colecţie de copilării care va avea loc miercuri, 1 iunie 2011, ora 12.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Bucureşti. Expoziţia este dedicată copiilor adresându-se în acelaşi timp tuturor, indiferent de vârstă. Publicul va avea ocazia să se reîntâlnească cu jucăriile preferate din copilărie şi să le descopere pe cele ale părinţilor şi bunicilor, în expunere regăsindu-se jucării din anii ’20 până în anii ’90. Vor fi expuse peste 400 de piese aparţinând Asociaţiei Muzeul Jucăriilor, grupate tematic – animale, arme, automobile, figurine, jucării electronice, jucării muzicale, jucării tradiţionale, păpuşi, roboţi, trenuleţe-tramvaie, rachete şi nave spaţiale. Din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României vor fi expuse jocuri şi jucării istorice, păpuşi şi marionete primite de cuplul Ceauşescu cu ocazia vizitelor oficiale precum şi fotografii şi cărţi poştale înfăţişându-i pe Principesa Ileana şi Prinţul Mihai la vârste fragede alături de jucăriile preferate. Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului. În prezent Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un bogat patrimoniu incluzând peste 650.000 piese, printre care jucării şi piese de joc, din preistorie şi antichitate până în anii 1980. Patrimoniul muzeului se îmbogăţeşte anual cu obiecte remarcabile şi este organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier. Asociaţia “Muzeul Jucăriilor” a fost creată la iniţiativa unui grup de entuziaşti iubitori şi păstrători ai propriilor jucării care, pe parcursul a patru decenii au strâns şi au colecţionat nenumărate jucării aparţinând diferitelor generaţii. Preşedintele asociaţiei, domnul inginer Dumitru Cristian, deţinătorul unei colecţii impresionante de jucării, cu sprijinul unor colecţionari din ţară, a înfiinţat un muzeu virtual al jucăriilor în care fiecare “păstrător” al unui prieten drag al copilăriei este invitat să-l expună alături de o mică poveste. Colecţia cuprinde un număr impresionant de jucării – 10 000 - organizate pe categorii precum jucării româneşti, jucării străine şi machete actuale. Expoziţia este deschisă în perioada 1 – 19 iunie 2011 şi poate fi vizitată gratuit de cei mici de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00.

Un comentariu: