sâmbătă, 14 aprilie 2012

Automobilismul sportiv romanesc



Anul trecut, veteranul pilotajului romanesc, Marin Dumitrescu, ajuns la venerabila varsta de 93 de ani, a lansat editia a doua a cartii « Automobilismul sportiv romanesc ». 220 de pagini de istorie condensata, cam asa ar putea fi descrisa succint lucrarea, in care gasiti prezentarile majoritatii pilotilor romani din perioada postbelica. In deschiderea lucrarii au fost  preluate materiale legate de perioada de pionerat a automobilismului romanesc (sunt onorat ca printre ele se numara si unul din primele mele articole, despre Ford-ul T). Nu lipsesc insa portretele lui Petre Cristea, Alexe de Vassal, Jean Calcianu, piloti care si-au incheiat cariera la sfarsitul anilor ‘40 si fireste al autorului, ultimul pilot in viata care s-a duelat cu generatia interbelica. La final « nea Marin » nu se sfieste sa prezentinte aspectele care-l nemultumesc in activitatea A.C.R., club la a carui fondare in 1967 si-a adus aportul. Va recomand aceasta lucrare, o raritate in seceta editoriala din domeniul auto, segment care in Romania e aproape inexistent. Cu siguranta volumul nu trebuie sa lipseasca din biblioteca nici unui pasionat de automobilism. Calauzit de dorinta de a cultiva gustul colectionarii de literatura auto, sunt onorat sa-l sprijin pe nea Marin in distributia acestei carti pe care o veti puteti comanda cu plata ramburs. Detalii in zilele urmatoare.

Un comentariu:

  1. Comand si eu un exemplar. As dori sa stiu unde gasesc si cartea aparuta recent despre echipa de competitii Dacia. C.Tase

    RăspundețiȘtergere