Atunci cand ai un automobil rar te lovesti de multe probleme, cea mai grea fiind reperabilitatea pieselor de schimb. Totusi ai si un avantaj, acela ca in timp poti avea sansa sa-i cunosti pe toti colectionarii din lume care detin un automobil de acelasi tip. Povestea referitoare la descoperirea, identificarea, achizitionarea si restaurarea automobilului meu Steyr 100 Cabriolet (1935 - ultima fotografie din album) va face obiectul unei serii de articole care va debuta in curand. Ma grabesc insa sa va prezint o realizare de data recenta , albumul tuturor automobilelor STEYR 100 despre care exista informatia ca au supravietuit. Majoritatea celor care le detin sunt austrieci, si fac parte din STEYR Register, o sectie a unui important club din Austria din care si eu fac parte. http://www.steyrregister.com/ Registrul cuprinde peste 225 de colectionari din intreaga lume care detin circa 350 de automobile Steyr, fabricate inainte de 1947. Din doi in doi ani clubul organizeaza un eveniment la care participa in medie peste 50-60 de automobile. Trebuie mentionat ca acest registru nu se adreseaza posesorilor de automobile fabricate de firma Steyr sub licenta Fiat, Steyr Puch sau Steyr Fiat (modelele anilor '60). Alaturi de colaborarea exemplara intre membrii acestei comunitati, care fac schimb de informatii si documentatii tehnice, trebuie remarcat faptul ca fiecare membru isi asuma responsabilitatea executarii unor piese. Asta face ca o serie de repere practic de negasit la targurile de specialitate sa fie accesibile celor care restaureaza un astfel de automobil.
Albumul contine fotografiile tuturor automobilelor Steyr 100 din lume aflate in stare de functionare. In afara de acestea mai exista 5-6 automobile nerestaurate sau in curs de restaurare ale caror fotografii imi lipsesc dar care sper sa le pot adauga in timp.
Sper ca parcurgerea acestui album sa va faca placere
Firma Steyr a produs modelul 100 in perioada 1934-1936 in 2864 de exemplare (mai sus trei fotografii oficiale STEYR Werke A.G. realizate in preajma lansarii in productie - 1934 ). Aceasta suma include automobile carosate cabriolet si limuzina, neexistand date certe asupra ponderii fiecarui tip in total. Cert e ca astazi varianta cabriolet are cea mai mare pondere. Colegii mei sustin insa ca in multe cazuri in spatele cabrioletelor restaurate se afla o limuzina sacrificata ca "banca de organe", fapt care a condus la aceasta situatie. Avand in vedere numarul exemplarelor cunoscute astazi procentul automobilelor Steyr 100 care au subravietuit este apropiat de 1% fapt care-l plaseaza in categoria automobilelor foarte rare. In curand va debuta povestea acestui proiect !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu