Circuitul uitat

Circuitul de la Monza pastreaza inca parfumul erei de aur a automobilismului. La acest fapt contribuie locatia incarcata de istorie dar si dotarile invechite. Situat intr-o padure considerata plamanul orasului Milano, circuitul este condamnat sa nu se dezvolte niciodata ecologistii exercitand o mare presiune pentru protejarea naturii. Semnalul dat este unul foarte clar, orice actiune care ar conduce la distrugerea vegetatie va demara actiuni de inchidere a circuitului. Pe de alta parte administratorii circuitului exploateaza aceasta situatie, facand investitii minime. Din aceasta cauza spectatorii au de suferit confortul fiind unul precar, insa nimeni nu se plange. Pana in urma cu doar cativa ani, tribunele nu erau dotate cu scaune, spectatorii stand direct pe structura metalica sau pe dalele de beton doar tribuna centrala si lojele din zona boxelor fiind dotate corespunzator. In ultimii ani au fost dotate cu scaune cateva mii de locuri insa actiunea este departe de a fi finalizata. Numarul toaletelor este extrem de redus iar parcarile destinate spectatorilor sunt niste pajisti care se transforma in adevarate mlastini pe timp ploios.

Toate acestea insa dau un farmec aparte circuitului de la Monza. In plus vechia pista de viteza, construita in 1955 si utilizata pana la sfarsitul anilor '60 pentru curse si realizarea de recorduri, este intacta insa din pacate a fost complet uitata. S-a renuntat la utilizarea ei treptat, din ratiuni de securitate, in care au pierit atat piloti cat si spectatori. Din pacate in loc sa constituie un punct de atractie turistica vechiul oval de beton, un adevarat monument al automobilismului, a fost dat uitarii fiind inghitit de vegetatie. Istoria sa o puteti percurge pe site-ul oficial al circutului

http://www.monzanet.it/eng/pista_sopraelevata.aspx

Impins de o curiozitate imensa fata de aceasta veche constructie am cercetat o portiune a vechiului circuitului de viteza, la inceput din exterior (foto 2), apoi am intrat chiar pe pista. Am parcurs portiunea marcata cu rosu pe harta zonei (foto 1). Ovalul de beton este strabatut exact prin mijloc de o sosea care subtraverseaza cele doua viraje parabolice. Prima fotografie a fost realizata in unul din punctele de subtraversare (marcat cu B pe harta, foto 4 & 5). Punctul A este locul in care portiunea dreapta a circuitului se termina si treptat pista incepe sa se incline. Inainte de inceputul parabolicii exista o bucla, probabil folosita ca zona de refugiu pe timpul curselor in caz de probleme tehnice. Cealalta linie dreapta a circuitului nu mai exista fizic, peste ea fiind construita linia de start a actualului circuit. Pista a rezistat excelent in timp si daca nu ar fi partial acoperita de muschi ai putea crede ca este inca folosita. In partea superioara a virajelor exista o balustrada metalica, care mai pastreaza inca o parte din stalpii de sustinere din lemn. In aceeasi zona exista platforme pentru arbitri (foto 3), cate trei in fiercare viraj, situate la distanta una de alta asa incat sa existe contact vizual intre oficialii cursei (pentru a vedea semnalizarile prin steaguri facute de ceilalti arbitri) . La interiorul pistei exista un gard format din cabluri de otel. Trebuie spus ca am efectuat explorarea vechiului circuit in pauza dintre doua etape a Ferrari Challenge Trofeo Pirelli (s-au mai desfasurat cursele Shell Ferrari Historic Challenge si 500 Abarth Trophy). Ajuns aproape de punctul marcat cu A pe harta am a facuta fotografii in ambele sensuri (foto 6 & 7) catarat pe partea superioara a pistei. La scurt timp masinile au revenit pe noua pista asa incat simfonia motoarelor rasuna in intreaga padure. E greu de descris in cuvinte sentimentul trait, cert e ca dupa cateva secunde mi s-a facut pielea de gaina. Stateam agatat de balustrada, altfel as fi alunecat, datorita ploii si muschiului betonul fiind extrem de alunecos. Am privit linia dreapta a circuitului, apoi spre stanga zona inclinata a pistei. Parea ca dintr-un moment in altul bolizii de curse vor trece prin fata mea condusi de monstrii sacri precum Fangio, Hill, McLaren, Bandini sau Moss. Din pacate in departare nu a aparut nici o masina de curse ci doar o silueta, posibilt un om de paza. Avem ecusonul rezervat jurnalistilor la gat insa am preferat sa ma retrag pentru a nu fi luat la intrebari asupra prezentei mele in acel loc in care atat presei cat si spectatorilor, din pacate nu le este permis accesul.

Intors pe noul circuit in zona boxelor l-am intalnit pe Juan Manuel Fangio. Si aici trebuie sa va dezamagesc, nu, nu am batut cuba cu el, cum ne amageste ca face mustaciosul comentator F1 cu pilotii actuali. Cum n-am putut nici sa iau un interviu unei statui, m-am multumit cu fotografie (foto 8). Instantaneu in mintea mea a incoltit intrebarea : oare marele pilot roman Petre Cristea n-ar merita un asemena monument, amplasat pe marginea circuitului bucurestean (zona Pta Aviatorilor) pe care s-a luptat cu cei mai mari piloti ai vremii ?